joi, 26 noiembrie 2015

2015 august: Austria, partea 4: Pestera de gheata din Werfen

Eisriesenwelt.

Sau "Peștera de gheață de lângă Salzburg". Mai exact, lângă Werfen, la aproximativ 50 km sud de Salzburg.

Austria oferă nenumărate surprize, dar, cu puțină documentare, le poți descoperi ușor.

Eisriesenwelt, cea mai mare peșteră de gheață din lume, este una din ele.


Nu doar peștera e interesantă, ci și drumul până la ea. O plimbare făcută fără grabă ne poate ține ocupați aproape o zi întreagă.
Și poate fi o zi ploiasă sau o zi frumoasă, tot te poți bucura de frumusețea peșterii; drumul e accesibil pe orice vreme, dar dacă vremea e prietenoasă, atunci priveliștea este extraordinară.

Dacă totuși ajungem devreme în Werfen, putem combina vizita peșterii cu vizita castelului Hohenwerfen, castel cunoscut din ecranizarea cărții "Unde se avântă vulturii", o poveste din cel de-al doilea război mondial.



Noi n-am ajuns prea devreme în Werfen, deci am mers pe ideea "vedem peștera și dacă ne rămâne timp vizităm și castelul".

La peșteră se poate ajunge urmând indicatoarele din Werfen, pe un drum plin de serpentine ce urcă vertiginos, în doar câțiva kilometri, o diferență de altitudine destul de mare. Cui nu-i place să conducă pe serpentine, poate lăsa mașina în parcarea de la baza drumului, unde se află stația de autobuz ce urcă până la centrul de informare, de unde se pot achiziționa biletele de intrare și de unde începe traseul propriu zis către peșteră.

Pentru cei care aleg să urce cu mașina: parcarea se face începând de la info-centru în jos, pe marginea drumului; câțiva copii, de vreo 16-18 ani, îmbrăcați cu veste reflectorizante, coboară pe drum pe măsură ce se umple parcarea, dând indicații șoferilor.


Pentru accesul la peșteră sunt două variante:
- pe jos, pe potecă, până la intrarea în peșteră: de la info-centru se fac cam 20 de minute până la telecabină, apoi ~ 1 oră și jumătate pe o potecă alpină (până la stația superioară de telecabină), în anumite locuri destul de îngustă, fiind de evitat pentru cei ce au rău de înalțime. Ultima porțiune de ~ 20 de minute este comună cu cei care urcă cu cabina.
sau
- cu telecabina: de la infocentru, pe jos (20 de minute) până la stația de telecabină de la 1080 m, apoi o urcare de 3 minute cu cabina până la 1575 m altitudine. De aici poteca continuă înca 20 de minute pe stânci, dar poate fi parcursă cu ușurință, având balustradă și chiar acoperiș pe anumite porțiuni.

Intrarea în peșteră se află la 1641 m altitudine.

Cine optează pentru tura completă pe jos are nevoie de ~ 4 ore dus-întors, 75 de minute pentru vizita în peșteră + timpul de așteptare la intrare.

Varianta cu cabina: 40 de minute la urcare, 40 de minute la coborâre, pe poteci; urcarea cu telecabina durează doar 3 minute, dar în sezon se poate sta la coadă chiar și o oră.


Inițial am vrut să urcăm pe jos, dar casierul de la bilete s-a uitat chiorâș la mine când i-am zis că urcăm cu un copil de 6 ani; a zis ceva de genu' "treaba voastră". Așa că ne-a convins ușor să luăm cabina.
Biletul este 22 euro/adult și include cabina dus-întors și intrarea în peșteră. Noi trei am dat la ofertă vreo 51 de euro.
Drumul către telecabină trece prin tunel.




Ieșirea din tunel.


O telecabină-n zare.
Din telecabină am văzut ce alegere bună am făcut: am zărit poteca pe care se urcă spre peșteră :)


Ne-am trezit cu capu-n nori și ne-am continuat drumul pe poteca "safe" până la intrarea în peșteră.



Întrucât ne documentasem înainte, am avut la noi echipamentul de iarna. Temperatura în peșteră este de ~ 0-1 grade.

Vizita se face în grupuri de ~ 20 de persoane, cu ghid de limba germană sau engleză, la un interval de 6-15 minute. Durata unui tur este de 75 de minute.

Înainte de intrare, la fiecare 4-5 persoane se oferă o lampă cu carbid pentru lumină. Din cei 42 de km pe care îi are peștera, doar primul kilometru se vizitează, aici aflându-se "împărăția de gheață".

Turul se face pe podețe și scări (1400 de trepte), diferența de nivel fiind de 134 m. Aproape de jumătatea traseului există o scară mai lungă, având o înclinație de 45 de grade; cei care nu se încumetă să o urce, pot face aici joncțiunea cu unul din grupurile care se întorc spre ieșire. Este singurul loc de unde te poți întoarce, dacă nu mai vrei să continui traseul.

Atenție la intrarea în peșteră: când ghidul deschide ușa, curentul de aer ce iese poate ajunge la ~ 100 km/h. Dacă vedeți ghidul că își ține pălăria cu mâna înainte să deschidă ușa... faceți ca el :)

Fotografiatul nu este permis în peșteră. Poate părea puțin supărător acest lucru, dar până la urmă am înțeles de ce: dacă ar sta fiecare să facă fotografii, s-ar pierde destul de mult timp; grupul trebuie să stea destul de compact pentru a asculta poveștile ghidului, orice fotografie făcând ca grupul să se întindă destul de mult. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, orice tentativă de a face o fotografie va avea ca rezultat... o poză, nicidecum o fotografie :)

Singura sursă de lumină din peșteră este cea de la lămpile cu carbid și de la banda de magneziu pe care o aprinde ghidul pentru o lumină mai puternică; deci, fără timp și scule pentru fotografii profi, rezultatul este mediocru. Și atunci calea cea mai elegantă este să ascultăm sfatul ghidului și să descărcăm fotografiile de pe site-ul lor, astfel bucurându-ne privirea cu minunățiile și poveștile peșterii "live".

Căciuli, mănuși și lampa cu carbid.
Peștera a fost descoperită în 1879, dar de-abia în anul 1924 au fost amenajate primele podețe de lemn în interiorul ei. Accesul se făcea greu, cu niște instalații rudimentare de cățărare și pe poteci. În 1953 s-a deschis drumul de acces, iar din 1955 telecabina a devenit funcțională.

Peștera are puțin peste 40 de km lungime, doar în primul kilometru aflându-se partea vizitabilă, cu coloanele de gheață. Intrarea din partea de jos, galeriile și deschiderile din tavan, duc la formarea unui curent de aer ce depinde de temperaturile de afară. Pe timpul iernii, când aerul din interior este mai cald decât cel de afară, aerul rece intră în galerii și răcește partea de jos a peșterii sub zero grade. Iar zăpada care se topește pe munte primăvara și care își face loc prin fisuri îngheață, dând naștere extraordinarelor forme de gheață.
De la sfârșitul lunii octombrie până la începutul lunii mai, peștera nu se vizitează, pentru a nu fi afectat climatul interior.

www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
www.eisriesenwelt.at
După asemenea frumusețe de peșteră nu mai puteam spera decât ca la ieșire să avem parte de puțin soare, să ne încălzim și să scăpăm de norii care ne încurcau priveliștea.














A meritat din plin vizitarea peșterii!

Pentru Castelul Hohenwerfen nu ne rămăsese timp și oricum partea interesantă cu demonstrația de zbor a vulturilor era deja spre final. Am prins câteva zboruri de la distanță, de pe serpentinele ce coboară dinspre peșteră.




Va urma :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu