2014.MAI.18. Cu bicicleta in lupta la Calugareni

De ceva vreme tot ma gandeam la o plimbare cu bicicleta peste dealurile din jurul Urlatiului.

Ba vremea nu era buna, ba astrele nu se aliniau cum trebuie, cert e ca am tot amanat.


Intr-un final, singurii care reusesc sa ma insoteasca sunt Cristi si Andrei.




Pai hai la drum. Dar nu oricum; nu suntem pro... deci luam trenul pana la Mizil City :)

Din Ploiesti spre Mizil circula Regiotrans-ul. Merg o statie singur in vagonul de posta marfa. Vine nashul sa-mi ia banii: scoate tableta, butoneaza putin si iese biletul dintr-o cutie magica. Daca le dai asa ceva si nashilor de la CFR isi dau demisia...

In gara de Sud se urca si colegii de pedale, care cred ca mergem la plimbare.

Ajungem repede in Mizil Central Station unde ne facem curaj sa pornim la drum.
Aici Cristi isi baga curajul in rucsac.

Nici nu plecam bine si deja primul obiectiv turistic din Mizil ne iese in cale. Da, bisericuta din spate.
Aici stau si ma gandesc pe ce drum sa mergem; pe ala greu sau pe ala si mai greu.

Colegii de drum nu cunosc drumul, deci mergem pe cel mai greu in speranta ca dupa ce-si dau seama ca e naspa nu or sa mai aiba chef sa se intoarca pe ala mai usor :)

Facem opriri dese, doar e weekend, nu ne grabim nicaieri.

Incep sa apara dealurile si viile. Tinem directia catre Calugareni.

Cica ar fi niste urcari frumoase pe la Calugareni. Asa ca ne facem niste poze acum, cat inca mai zambim.

Aici prima urcare incepe sa isi faca simtita prezenta. Eu ma sprijin pe picioare, bicicleta de mine si Andrei de bicicleta. E clar, bicicleta a obosit.

Urmeaza niste serpentine dragute.

Intr-o curba un iepure gras imi taie calea, dar se dovedeste mai rapid ca mine si nu-l prind. Trebuie sa ma mai antrenez.

Lupta de la Calugareni s-a terminat. Ma pun la umbra in asteptarea "plutonului".

Ne hidratam de la o cismea si pornim mai departe catre catararea de la Tataru.

Dar nu inainte de a ne poza cu un ciclist localnic modest. Ce frane pe disc, hidraulice sau furca cu blocaj... Pustiul punea frana cu papucul adibas direct pe cauciuc :)

In Tataru nu panta ne lesina, ci foamea.

"Bai Andrei, fii atent: aici mergem pe langa biciclete; daca ne urcam pe ele si mergem repede nu ne remarca nimeni; daca mergem pe jos zicem ca admiram peisajul... Uite o "peisaj" in spatele meu dupa gard. Pare tanara :)"

Hai ca tocmai cand ziceam sa chem un taxi s-a terminat si urcarea.

Bucurosi ca de aici incepe coborarea, bagam un semigroufie.

Pe coborare prindem ceva viteza si la un moment dat ne apare pe partea dreapta a drumului un monument.
Din pacate si din graba n-am memorat alte detalii.

Dupa coborare ne continuam drumul catre Urlati.
Urmatoarea oprire este la birt. Dupa niste chimicale reci prindem puteri si ne continuam drumul catre Varbila.

Dupa urcarea scurta dar groaznica de la Varbila drumul ne duce prin Nisipoasa, Plopu, Bucov catre casa.

Incheiem cu brio o tura de vreo 63 km cu 3 catarari frumoase.

Din culise mi se striga "huo, data viitoare mergem in parc".

Le trece pana la urmatoarea plimbare :)