2012.IULIE.21-22. BRAN, tura cu bicicleta

Dupa un weekend in care Tudor a primit prima lui bicicleta si dupa o zi de leneveala in padure la Cheia trebuia sa urmeze si un weekend activ.

Ne hotaram vineri dupa masa sa cautam pe net un loc de popas pentru sambata si duminica in Bran. Gasim un loc linistit, Pensiunea Cehov. Dupa 2 telefoane si un mail ni se confirma faptul ca avem pe unde ne plimba cu bicicletele si ca vom primi indicatii la fata locului.

Ajungem sambata nu foarte devreme, din cauza drumului foarte aglomerat.

Cristi ne insoteste, dar fiind in lupta cu timpul, acest lup galben urlator de galerie petrolista propune un traseu scurt.

Asa s-au gandit si alti o suta de soferi, sa faca tot un traseu scurt pe langa noi, catre Cheile Gradistei.

Dupa ce pedalam cu voiosie si nu prea, prin caldura si arsita ne retragem pe malul raului pentru o pauza racoritoare.

Am zis racoritoare?

Nuuuu racoritoare. Ice Age poate :)
Zambetul din poza de mai jos e fals; pumnul e real; nu inseamna "Victorie ! Ma simt fleasca si rigid!". Inseamna "Fa poza aia mai repede sau raman in pozitia asta pana ma tarasti la soare!".

Tudor se gandeste ca e mai buna mancarica lui decat probabil ciupercile mancate de Cristi :)))

Dar tentatia apei e mare.

Ne retragem apoi pe langa Complexul Cheile Gradistei unde Mihaela si Cristi aduna pumni de zmeura. Saracii ursi, au ramas nemancati.

Cristi se grabeste sa ajunga la meci asa ca fuge inainte. Cred ca a tipat la meci mult de a reusit Petrolul sa castige. I-o fi amenintat pe jucatori cu o baie rece la munte, cine stie...

Intorsi la pensiune Tudor descopera locul cu nisip si jucarii.

O poza rapida...

 ...ca are treaba. Asta e privirea "daca ma iei de aici tip de se aude pana la Brasov".

Asa ca ce sa fac, pozez floricele.

Seara dam o fuga sa mancam prin vecini, la Vila Bran. Pentru pofta de mancare se urca pana la restaurant pe jos.

Or fi pus astia mancare si pe aici?! Nu???

Mancarea poate sa astepte, acum sunt putin capitan. Nu este o fantana, este carma corabiei, da?

Facilitatile Clubului Vila Bran ne fac cu ochiul.

O fi rau? o fi bine?

Antrenamente inainte de cina.

Dar ce zgomot se aude? galagie, voiosie, dans, muzica...

Bai Spiderman te-am prins. Nu mai scapi acum.

Hai sa-ti demonstrez cat de mult vorbesc eu; sper ca nu ai treaba ca avem multe de povestit!

Pauza:

Mai palavragim, mai o prajitura... hai la nani. Salutari Stefania!


Duminica trezirea devreme. Trebuie sa plecam pe racoare. Ni se dau indicatiile despre traseu: Bran - Predelut - Zarnesti - Magura - Moeciu - Bran.

Pornim inspre centru, si la un moment dat facem dreapta catre Predelut.

Micul dejun la magazinul satului. Exista 2 variante: micul dejun al micilor campioni (un iaurt, o banana) sau micul dejun al "marilor campioni locali", adica minim o bere... Cand am ajuns noi ultimii "campioni" terminau de "mancat".

De aici incepe urcarea. La inceput sunt serpentine pe asfalt, un asfalt foarte bun. Zonele umbrite alterneaza cu cele insorite, dar e inca racoare si mergem constant, cu pauze de poze.

Dupa urcare se cam termina si asfaltul. Noroc ca masinile trec rar.

Zarim Zarnestiul, unde trebuie sa ajungem si noi.

Printre cei 2 munti trebuie sa ne continuam drumul.

Prin Zarnesti.

Facem o pauza mai mare la Cabana Gura Raului.

 

 Cu picioarele odihnite pornim spre urcarea zilei.
Mergem pe drumul spre Prapastiile Zarnestiului. Gasim si un loc de camping semiamenajat.

La Fantana lui Botorog umplem bidoanele cu apa rece, iar apoi luam pieptis drumul sub roti.

Drumul urca brusc si castigam repede altitudine.

Pauze ceva mai dese, dar cu poze multe.

Terminam si catararea.

Ura, suntem in Magura!

Si peisajul iar ne fura.

Drumul continua peste dealuri, printre case. Mai intrebam 2-3 localnici pentru orientare, dar nu pare complicat.

Putina crema, soarele e puternic.

Dupa o ultima urcare mai pronuntata.

Incep sa dispara casele, ne indreptam spre Moeciu.

Creasta Pietrei Craiului in fundal.

Intrarea in Moeciu; intrare teoretica; practic satul e undeva jos in dreapta, mic de tot.
 Creanga de pe jos avea tepi. A aflat si Mihaela cand am ajuns in Bran si s-a desumflat cauciucul incet-incet.

Ne plac coborarile? Daaaa! Cu viteza daca se poate. Nu se poate. Siguranta pe primul loc :)

Aici e liniste, jos e galagie, dar n-avem de ales, trebuie sa coboram.

Hopa, n-am mai facut poze; a urmat o coborare lunga cu franele stranse, apoi uratul drum pe sosea pana in Bran.
Fiind ora mesei (de fapt depasisem) ne oprim cu Tudor la Vila Bran. Dupa lupte grele reusim sa ajungem cu bicicletele pana la restaurantul de pe deal.

Intre mancare si topogan reusim sa ne odihnim putin.
Ne luam la revedere si pornim sa ne recuperam bagajele de la pensiune. Multumim gazdelor pentru ca ne-au lasat sa intarziem cu plecarea.

Cea mai frumoasa tura de pana acum, cam 32 de km peste dealuri. Ne vom intoarce si sper sa primim sugestii la fel de interesante.

Ne intoarcem spre casa pe drumul prin Cheia, pentru a evita cozile de pe Valea Prahovei. Serpentinele sunt ca un leagan pentru somnul lui Tudor.

Pe data viitoare!