Caldura mare dom'le! Putem sa stam in casa? normal ca nu, ca ne mananca talpa :-). Si pentru ca vrem sa stam o zi intreaga departe de oras si aproape de munte si racoare ne punem bocancii (a se citi fundurile) in masina si plecam unde ne place noua mult: pe Valea Stanii sa vedem ce mai putem face pe acolo (asa cum am promis data trecuta). Drumul pare mai bunicel acum, au mai nivelat si au mai turnat niste piatra asa ca mare parte din drum ne bucuram de viteza a doua.
Am pastrat echipa de acum o saptamana, noi 3 si Elena (Dani e in practica in Orsova si ne oftica ca el se plimba cu barca pe la Cazanele Dunarii si prin nu stiu ce alte cazane, oale, tomberoane). Daca ne oftica prea tare poate se trezeste cu noi pe cap :-)).
Sa revenim la potecile noastre...
Intrucat am plecat devreme, micul dejun ne prinde la restaurantul "poiana", avand o masa rezervata la umbra, adica aici:
Dupa ce aranjam bagajul
facem poza de minigrup si ne pregatim de asalt - catre Cheile Paraului Alb.
Imediat apare primul "obstacol", decizie grea... ce sa face...cum sa procedam...; pana la urma il sarim - sarim gardu'.
Sa punem o poza si cu matusica sa nu se supere
Padurea-i deasa, caldura e acceptabila - apropo, cand am ajuns erau cam 17 grade si dupa masa cand am plecat erau vreo 25, asa ca naspa rau de cei care au ramas in oras.
Si am ajuns si la indicator; ne anunta ca poteca merge inainte spre culme, dar nu zice nimic de Chei. Mai urcam noi cateva minute dar nu parea ca ne apropiem de Chei, asa ca ne uitam pe harta si vedem o mica "smecherie". De la indicator, drumul aratat de sageata inainte e pe Valea Paraului Sterp (cu sageata pe copac) si duce pana pe Varful Zaganu (in poza poteca e spre stanga); dar harta ne arata ca se mai bifurca o vale (Paraul Alb) la dreapta (in poze in planul departat); pe harta apare cu acelasi marcaj (triunghi albastru), dar in realitate marcajul nu a mai fost refacut si nu se zareste decat foarte rar.
Indicatorul spre Chei nu (mai) exista, poteca e umblata foarte rar. Ne-am luptat si noi cu tufele de urzici si alte balarii. Bine ca nu ne-am luptat cu jivinele (daca or exista prin partile astea "modele" inspaimantatoare).
Cheile nu sunt la fel de spectaculoase ca cele ale Vaii Stanii, fiind lipsite si de parau (sau poate secase cand am ajuns noi).
Nu am urcat pana la iesirea din chei, Mihaela a verificat si eram aproape, asa ca ne-am intors, mai ales ca venea si un norisor (care pana la urma a fugit - s-o fi speriat de noi la cat de seriosi eram in poza de mai jos).
Cu atatea frumuseti in jur (ma refer la peisaj) ce putea sa faca Tudor?
Sa adoarma, normal, ca doar am ajuns la capatul traseului, a vazut ce era de vazut si la intoarcere daca tot nu avea de admirat noutati a preferat sa se odihneasca putin.
Noi cu plimbarea, lumea cu furca...
Si am revenit la
(pe fundal se vede Casa de Vanatoare)
Pana la sfarsitul zilei program liber asa ca ne punem tenda ca sa ne fereasca de soare si vant, papam si ne jucam.
Cam atat; ziua a trecut repede si din pacate trebuie sa ne intoarcem acasa. Ce bine era sa ramanem peste noapte acolo...
Pana data viitoare suferim iar de caldura si plangem dupa aer curat.
Oare ce locuri interesante vom mai descoperi?
Dupa ce aranjam bagajul
facem poza de minigrup si ne pregatim de asalt - catre Cheile Paraului Alb.
Imediat apare primul "obstacol", decizie grea... ce sa face...cum sa procedam...; pana la urma il sarim - sarim gardu'.
Sa punem o poza si cu matusica sa nu se supere
Padurea-i deasa, caldura e acceptabila - apropo, cand am ajuns erau cam 17 grade si dupa masa cand am plecat erau vreo 25, asa ca naspa rau de cei care au ramas in oras.
Si am ajuns si la indicator; ne anunta ca poteca merge inainte spre culme, dar nu zice nimic de Chei. Mai urcam noi cateva minute dar nu parea ca ne apropiem de Chei, asa ca ne uitam pe harta si vedem o mica "smecherie". De la indicator, drumul aratat de sageata inainte e pe Valea Paraului Sterp (cu sageata pe copac) si duce pana pe Varful Zaganu (in poza poteca e spre stanga); dar harta ne arata ca se mai bifurca o vale (Paraul Alb) la dreapta (in poze in planul departat); pe harta apare cu acelasi marcaj (triunghi albastru), dar in realitate marcajul nu a mai fost refacut si nu se zareste decat foarte rar.
Indicatorul spre Chei nu (mai) exista, poteca e umblata foarte rar. Ne-am luptat si noi cu tufele de urzici si alte balarii. Bine ca nu ne-am luptat cu jivinele (daca or exista prin partile astea "modele" inspaimantatoare).
Nu am urcat pana la iesirea din chei, Mihaela a verificat si eram aproape, asa ca ne-am intors, mai ales ca venea si un norisor (care pana la urma a fugit - s-o fi speriat de noi la cat de seriosi eram in poza de mai jos).
Cu atatea frumuseti in jur (ma refer la peisaj) ce putea sa faca Tudor?
Sa adoarma, normal, ca doar am ajuns la capatul traseului, a vazut ce era de vazut si la intoarcere daca tot nu avea de admirat noutati a preferat sa se odihneasca putin.
Noi cu plimbarea, lumea cu furca...
Si am revenit la
(pe fundal se vede Casa de Vanatoare)
Cam atat; ziua a trecut repede si din pacate trebuie sa ne intoarcem acasa. Ce bine era sa ramanem peste noapte acolo...
