2011.CTOMBRIE.02 Muntele Rosu

     Un weekend de toamna care se anunta frumos. Dar la munte nu a prea a fost.
     Decat pe drum, aici aproape de Cheia:

     Cum ma dau jos din masina cum locul meu este ocupat.

     Norii se aduna asa ca hotaram sa urcam cu masina pana la Muntele Rosu. O decizie greu de luat in conditiile unui drum praf... De fapt, care drum?!

     Din cand in cand mai apar cateva raze de soare, tocmai bune pentru a accentua culorile de sezon.

     Tudor vrea sa guste putin din plimbarea cu rucsacul. Ne invartim pe langa cabana.

     Dar este tentat sa mearga si singur pe jos.

     Picnic pe iarba cu un biscuit :)

     Vantul se inteteste si daca nu bate soarele e destul de racoare. Inapoi la masina.

     Incepem sa coboram, doar ca in loc sa mergem pe infectul drum cotim la dreapta dupa vreo jumatate de km de la cabana. E un drum cu bariera (de data asta ridicata) care stiam ca ajunge in Valea Berii, langa fabrica de apa. Si pare intr-o stare mult mai buna decat cel pe care am urcat.

     Si chiar este. Pietris, serpentine scurte. 1.7 km. E o varianta mai buna de coborare. La urcare, in curbe pietrisul e cam mare si probabil aderenta mai scazuta.




     In Valea Berii Tudor serveste pranzul, cum altfel decat aruncand cu pietricele in paraias.

     Dupa o aprovizionare cu zmeura din Cheia ne retragem intr-o poiana pe malul raului sa ne mai incalzim la cateva raze de soare si la un mic foc.

N-am facut vreun traseu, dar macar am iesit in natura.
Ne vedeeeeem!

2011.MARTIE.13 Jumatate de zi la Muntele Rosu

O pauza cam lunga; pauza de munte. Si ca sa nu pierdem ultima zapada ne gandim sa mai profitam de o jumatate de zi si de vremea buna care se anunta.
Tudor nu refuza; cand a vazut rucsacul a vrut neaparat sa ia o pauza de la activitatile lui obisnuite (si energice) si sa se relaxeze; si seara dinainte de plecare si dimineata pana cand am terminat micul bagaj. 

O luam si pe Elena si hai la drum; drum liber caci nu a iesit multa lume la gratar :)
Am zis nu multa, nu ca printre peticele de zapada nu se gaseau carbunii incinsi sub halcile de carne...


Cei 3-4 km de drum pana la Muntele Rosu sunt la fel de tristi; gropi, am zis gropi? parca drumul e trasat prin gropi, nu gropile au aparut pe drum. Zapada nu astupa gropile prea mult caci se mai topise. Mai bine s-ar scoate resturile de asfalt ca mai mult incurca.

Dar vremea compenseaza.
Ne echipam pentru o mica plimbare; banuiam ca Tudor o sa vrea sa se joace in zapada asa ca nu ne propunem decat sa urcam putin spre culme.

 

 

Zapada pana aproape de genunchi in zonele mai umbroase, dar si multe petice de iarba. E clar, primavara e hotarata.

Popas. De fapt ce popas, ca dupa jumatate de ora de urcat stabilim terenul de joaca.
Dar sa incepem cu un ceai.

Si cu o fotografie...

...bine, mai multe fotografii.

Si o parapanta in vazduh.

Aici trebuia sa fie o poza in trei, dar nu a iesit.

Nici aici n-a iesit.

Surpriza! Nici aici n-a iesit.
Mda, zapada e mai interesanta decat o poza de grup :)

Atunci, macar de-o bulgareala iese. Si de un bronz de iarna :)

In picioare, pe burta, pe spate; important e sa fie pe zapada.

Ce-ar fi sa facem un om de zapada?! Toata lumea munceste. Cel putin asa se vede in poze.

Ce a iesit? pai maximul ar fi asta; dupa care a disparut.

Manusile sunt ude, salopeta incepe si ea sa se... asa ca hai la vale.
Papaaaaaam!
Foame mare. In restaurantul "AUTO", cu capul pe geam la aer si cu papa bun.

Si plecam spre casa cu gandul ca Tudor va adormi pe primele serpentine.
Nu?
Nu!

Decat sa piarda plimbarea cu "tu-tu-tu" mai bine sta treaz. Vorba aia: mai important e drumul decat destinatia.

Pa, pa iarna! Ai fugit cam repede.

2010.IANUARIE.06 Plimbare pe la Muntele Rosu

A venit si prima tura de iarna dupa multa vreme. De data asta Tudor a ramas acasa din cauza frigului.
Ne hotaram sa plecam in Ciucas cu gandul de a face o plimbare mai lunga (dar totusi doar pentru o zi, ca ne asteapta copilu' acasa). Vremea se anunta cu cod colorat dupa pranz sau dupa masa si in functie de conditii ne hotaram si noi ce sa facem.
Lasam masina la intersectia DN1 cu Muntele Rosu; se putea urca pana la cabana cu lanturi sau cu cauciucuri de iarna; noi n-avem asa ca pierdem aproape o ora pe drum.

Ajungem la Muntele Rosu pe o vreme placuta cu vant slab si nu foarte frig.

Pana ne echipam noi, Matei si cu gasca sunt gata de drum, cu schiurile in picioare. Tura lor si un filmulet misto - aici si aici.

Noi mai stam sa facem o fotografie

Ne strambam putin la fotograf.

si o luam la pas; directia: Culmea Gropsoarele, urmand apoi in functie de vreme poteca spre Cabana Ciucas, cu intoarcere prin Valea Berii. Continuam cu un popas :-)

Uitasem, cand am inceput sa urcam aparuse soarele si era atat de frumos incat credeam ca putem ajunge la Cabana Ciucas pe vreme buna.

Zapada a fost destul de mare, poteca avea ceva urme dar tot intrai pana la genunchi in unele locuri (unde era zapada afanata puteai intra pana la mijloc).

Gasca cu schiuri nu se afunda mai deloc in zapada si avea viteza la urcare, noi in schimb cam pierdeam timpul cu avansatul.

Dupa vreo ora deja incepeau sa se adune codurile galbene la orizont, ceea ce nu ne incanta.

In fata noastra deja aparea putina ceata si sus se vedea ninsoarea.

Deja ne cam trecuse ideea cu continuarea traseului (pe culme cu viscol nu prea te mai poti orienta in conditii bune fara GPS si daca zapada era mare nu mai aveam timp de intoarcere pe lumina).

Asa ca ne hotaram sa urcam pana sub culme sa vedem cum e vantul pe sus :-)

N-am mai ajuns prea departe si ne-am intors, vizibilitatea era mai mica si sus se pornise viscolul mai tare.

O gasca din Brasov care a urcat putin mai sus decat noi; s-au intors si ei din cauza vremii.

Daca tot e devreme ne oprim cateva minute la un picnic si ceai cald si apoi o luam la vale.

Ne-am plimbat prin zapezi vreo 3 ore, ne-am oprit la o ciorbita la Muntele Rosu. apoi in jumatate de ora eram la masina.
Ne-a parut rau ca vremea nu a tinut cu noi, dar macar ne-am dezmortit putin picioarele.

Data viitoare o sa fie vremea buna. Simt eu!
Pa!