joi, 19 februarie 2015

2015.Februarie.14. Ski in Valea Dorului, Sinaia

Soare, zăpadă multă şi fără vânt. Asta e reţeta ideală pentru ski la Sinaia. Şi sâmbătă, 14 februarie, am nimerit reţeta.

Tocmai bine, să mai scăpăm de pârtiile uşoare pe care am învăţat să schiem. Să mergem, aşadar, şi pe cele medii :)


Coincidenţa face ca sâmbată să fie prezenţi pe pârtie si cei de la Tabere cu Suflet. Deci o oportunitate pentru Tudor să schieze cu alţi copii şi să mai progreseze puţin.



Iniţial ne gândeam să urcăm cu cabina direct din Sinaia, dar, făcând un calcul la cartele şi timp ne-am dat seama că e mai rentabil să mergem cu maşina până la Cota 1400 şi de acolo cu instalaţiile mai sus.

Din Sinaia, pe drumul spre cotă am zărit un singur indicator care cred că era pus puţin "invers". Adică ne-a orientat catre telegondolă şi ne-am trezit la bariera de la parcarea gondolei. Ne-a zis parcagiul să facem prima la dreapta şi am ieşit lângă Cabana Schiorilor, pe drumul bun către cotă.
Dar, aici, surpriză: un mare semn de interzis. Şi multă gheaţă şi zăpadă pe drum. După ce m-am scărpinat între urechi am zis că mă risc. Şi hai la deal. Până sus e bine să nu opreşti maşina că e mai greu de plecat de pe loc. Am zis că a fost muuultă gheaţa, nu?

Explicaţia privind lipsa deszăpezirii mi-a fost confirmată: primăria nu are interes să cureţe drumul. Doar deţine o gondolă care poate urca turiştii până la cotă, nu?
Şi drumul chiar era curat până la gondolă...

Ajunşi la Cota 1400 găsim parcarea aproape plină. Deci şi alţii au ales varianta economică :)

După ce ne echipăm ne aşezăm la coadă la cabina spre Cota 2000.
Având în vedere ca suntem prima dată la schi aici si că deja e trecut puţin de ora 10, alegem cartele pe puncte: 80 de lei pentru 10 puncte. Orice urcare (cabină, telescaun 1400-2000 sau telescaun Valea Dorului) anulează 2 puncte.

Skipass-ul pe o zi, adult, costă 145 lei. Cam mult, dar dacă eşti la prima oră la cabină si cobori de pe pîrtie la ultima oră, atunci e mai rentabil decât punctele.

Pe la ora 11 suntem la Cota 2000 şi apucăm să facem câteva poze până ne întâlnim cu Taberele Sufleteşti.



Radu îi bagă direct la treabă.





Alegem să mergem după ei, pentru o mică recunoaştere.
Prima coborâre e pe varianta către Valea Dorului.




Apoi, cât mai bagă ei incă o coborâre tot pe variantă, noi alegem pârtia de lângă telescaun.


Eeee, acum se simte diferenţa în picioare între pârtia uşoară de la Păltiniş si o pârtie medie :)


Pentru prânz am coborât la Cota 1400, pe Drumul de Vară. Puţin cam îngust în anumite porţiuni, dar noroc că a fost zăpadă destulă.



După un mic picnic ne-am întors pe platou cu telescaunul şi am mai prins câteva coborâri, combinate cu 2 manşe de concurs aranjate de Radu.












După ultima urcare cu telescaunul roşu, zis şi "fierătania", am pornit la vale tot pe Drumul de Vară.


Din păcate a fost destul de aglomerat, căci toată lumea a dorit să evite cabina la coborâre şi s-a înghesuit pe mica pârtie.

La Cota 1400 coada de la telecabină era destul de mare, dar, înghesuiţi in 2 maşini, am ajuns în Sinaia mult mai repede.

A fost o zi frumoasă, singurul regret fiind că nu am avut timp pentru mai multe coborâri.

Data viitoare recuperăm :)

video

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu