2014.AUGUST.23. Vacanta: catre Muntenegru si Canionul Tara

Avand planul facut e timpul sa pornim la drum.

M-am tot gandit ce drum sa alegem la dus, catre Muntenegru. Sa mergem prin Belgrad ar fi frumos, dar nu avem timp sa vizitam orasul si e pacat. Data viitoare.

Pana in zona Canionului Tara e mult de mers intr-o zi. Google maps zice ca e mai scurt pe la Calafat.





Calculez, socotesc si pare o varianta ok sa mergem prin Calafat - Vidin, traversam repede Bulgaria, apoi Serbia prin Paracin - Novi Pazar, urmand apoi sa intram in Muntenegru si sa mergem catre vest spre Parcul Durmitor, pana in statiunea Zabljak.

Urma sa ne bazam pe GPS, dar si pe atlasul rutier, sa nu avem surprize.

Din Ploiesti reusim sa pornim pe la 4.30 dimineata pe drumul Pitesti - Craiova - Calafat.

Drumul de la Craiova la Calafat este in lucru, portiunile proaste si denivelate alternand cu cele cu asfalt proaspat. Noroc ca e dimineata si traficul este redus.

Alimentam la benzinarie la iesirea din tara, apoi ajungem direct la vama.
Avem vreo 2 masini in fata, stam vreo 10 minute, caci una din masini are ceva probleme cu actele si e trasa deoparte.

Vamesul ne intreaba unde mergem, se uita la buletine si ne spune amabil ca taxa de pod se achita 10 metri mai in fata, iar pe dreapta e ghereta cu vinieta de Bulgaria.

27 de lei (podul) si 5 euro (vinieta) mai tarziu am iesit din tara.
Daca ieseam din tara pe la Portile de Fier scapam de aceste 2 taxe. Dar cum drumul e lung, am preferat sa scutim aproape 100 de km si sa traversam Bulgaria intr-o ora.

Drumul prin Bulgaria catre Kula e liber si acceptabil (denivelat, peticit, dar nu de speriat). Facem cam o ora.

La iesirea din Bulgaria avem doar o masina in fata noastra. In rest e pustiu.
Vamesul se uita la documente si ridica bariera.

Intrarea in Serbia o facem prin vama Vrashka Chuka. Numele vine de la muntele aflat in apropiere.

Aici a fost singura vama unde am deschis portbagajul.

Am continuat drumul prin: Zajecar - Paracin.

Intre Paracin si Krusevac am prins si o portiune de autostrada, sub 10 km (atat am mers noi), pe care am platit 50 de eurocenti.
Avand in vedere ca doar traversam Serbia, nu am schimbat dinari; dar autostrada se poate plati in euro.

Drumurile sunt bunicele, dar, avand o limita de viteza de 80 km/h, se merge destul de incet, mai ales ca trec prin toate satele posibile.

Din Krusevac gps-ul ne trimitea catre munti, spre Kapaonik. Dar pe harta erau drumuri secundare si de frica sa nu fie drumuri proaste, am preferat un mic ocol prin Kraljevo.

Daca pana aici drumul a fost anost, de aici incep sa "creasca" muntii si peisajul sa fie mai interesant.

Viteza de deplasare a ramas totusi in jur de 80 km/h, iar orele se scurgeau...

Din pacate ne asemanam cu sarbii si la gunoaiele aruncate pe marginea drumului.

Intr-un final, dupa multe ore, am ajuns la granita cu Muntenegru.

Am iesit rapid din Serbia.

Si la fel de rapid am intrat in Muntenegru.
Si parca de aici incep muntii cei adevarati. Ar fi trebuit sa se numeasca MuntiiNegru, nu Muntenegru.

Urmatoarea oprire: Mojkovac. Facem plinul cu benzina, caci o sa avem de urcat in munti. Aici suntem la poalele lor.

Aha, deci aici se baga in cauciucuri "vazduh". Am mai invatat un cuvant in sarba.

De aici drumul nostru continua catre Zabljak (locul unde vom ramane peste noapte) prin Canionul Tara.

Daca pana acum am avut un drum serpuit, acum incepem urcarea pe serpentine serioase. Parca ne simtim pe drumul Cheia-Brasov, doar ca muntii sunt stancosi si inalti.

Intr-un final zarim de la departare podul peste raul Tara.

Aproape de asfintitul soarelui si dupa multe ore de condus ajungem in acest loc extraordinar.

Suntem in Parcul National Durmitor, unde, pe langa 23 de varfuri de peste 2300 m altitudine, se afla si ~ 82 km ai canionului Tara. Incepand cu anul 1980 acestea se afla in patrimoniul UNESCO.

Canionul raului Tara este al doilea ca marime din lume, dupa Grand Canyon Collorado din SUA si cel mai mare din Europa. Adancimea lui ajunge pana la 1300 de metri.

Podul peste raul Tara a fost inaugurat in 1940 si se gaseste la 172 m deasupra raului, iar lungimea sa este de 365 m. In cel de-al doilea razboi mondial, arcul central al podului a fost aruncat in aer de catre partizanii iugoslavi pentru a impiedica ofensiva fortelor italiene. In 1946 podul a fost reconstruit.

Desi este traversat de masini, turistii il strabat la pas pentru a zari de sus micile barci cu care se face rafting. Bine, barcile sunt mici cand le vezi de sus...

Masinile de teren cara incontinuu turistii dornici de rafting sau de o coborare cu tiroliana peste canion.

Dupa acest popas lung, langa impunatorul canion, e timpul sa parcurgem si ultimii 22 de kilometri pana in Zabljak.
Normal ca tot pe serpentine mergem.. Micul orasel, ce are ~2000 de locuitori, se afla la o altitudine de 1450 m, fiind cel mai inalt oras din Balcani.
Ajungem pe intuneric si incercam sa gasim vila unde avem rezervarea. Gps-ul nu stie sa ne duca exact, asa ca dupa ce-i arat unui localnic adresa si numele vilei, primesc niste explicatii exacte ... in limba sarba, din care am inteles (dupa miscarea mainii) ca trebuie sa merg pe prima strada la dreapta.

Golubović Apartments e gazda pentru noaptea aceasta. Primim un apartament cu living cu bucatarie si dormitor, fiecare cu un pat dublu. La 30 de euro/noapte e o alegere buna.

Cu gazdele ne intelegem prin semne sau in putina engleza pe care o stiu. Ne salveaza o tanara fata, care stie destula engleza pentru a avea o scurta conversatie.
In afara de cei tineri, care stiu destula engleza, cei mai in varsta sunt amabili, dar in sarba :)

Afara s-a lasat racoarea, undeva in jur de 11-12 grade. Racoarea se simte si in camera si pentru scurt timp punem cateva lemne in semineu.

Am ajuns in Zabljak in jurul orei 19.30, dupa 900 km (din care 330 in Romania) si vreo 16 ore. Suntem obositi, dar din ce in ce mai aproape de litoral.

Drumul prin Serbia si Muntenegru are portiuni comparabile cu cele de la noi; zici ca am trecut prin: Valea Oltului, Brasov-Sighisoara, iar urcarea de la tara la Zabljak seamana cu soseaua Sibiu-Paltinis.

Mi-e somn. Mesajul de pe sticla de cola ramane valabil pentru alta data.

Maine plecam spre litoral. Adriatica ne asteapta!